luni, 12 octombrie 2009

Ştefania e acasă, aşteaptă operaţia

Oameni buni, de aproape 2 săptămâni Ştefania e acasă, alături de părinţii ei şi de mine, Nina, bunica ei. Este hrănită printr-un tub, direct în stomac, iar la gât are pus un alt tubuleţ, pe unde să poată elimina saliva. E un copil tare frumos şi cuminte, slavă Domnului a luat şi în greutate, în ciuda dificultăţilor de a fi alimentată. Pe 23 octombrie va împlini 2 luni.

Cât Ştefania era încă în spital, am reuşit să intrăm în legătură cu medicii de la Clinica Karlsruhe din Germania, care ne-au adus speranţe uriaşe, luând în calcul operaţia pentru Ştefania. După cum se poate observa din mail, ei au mai operat 5 copii din România, costurile operaţiei fiind de 25.000 euro. Intervenţia trebuie făcută când Ştefania va avea 5 luni, astfel încât avem la dispoziţie doar 3 luni şi jumătate pentru a aduna suma necesară. Domnul doctor Zamfirescu, cel care a operat-o pe Ştefania până acum, ne-a promis că ne va ajuta cu recomandările pentru clinica din Germania. De asemenea, de acolo am primit telefon şi încurajări de la un tătic român care ne poate ajuta cu comunicarea.


Cu speranţă şi credinţă în suflet, ne rugăm ca Ştefania să nu facă nicio complicaţie şi, cu ajutorul vostru, oameni buni, să reuşim să adunăm suma necesară intervenţiei. Vă mulţumim din toată inima!





ING Bank Sucursala Giurgiului, titular cont Dumitraşcu Niculina

Cont Lei: RO12INGB0000999901600322

Cont Euro: RO54INGB0000999901632255




sâmbătă, 5 septembrie 2009

Ajutaţi-o pe Ştefania să trăiască!


Mă numesc Niculina Dumitraşcu, Nina pentru cei dragi, am 38 de ani şi locuiesc în com. Copăceni, str. Principală nr. 963, jud. Ilfov.

Pe 23 august fiica mea Georgiana m-a făcut bunică. Am fost cea mai fericită femeie când s-a născut Ştefania. Dar fericirea mea s-a spulberat bursc atunci când medicii de la Spitalul Universitar Bucureşti ne-au anunţat că fetiţa s-a născut cu o gravă malformaţie, esofagul nu comunică în stomac. Pe 24 august, la prima oră, Ştefania a fost transferată la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde a fost operată de urgenţă. Şapte zile am stat cu sufletul la gură să primim un rezultat pozitiv. Dar pe 31 august la prima oră micuţa noastră prinţesă a fost operată din nou, diagnostic atrezie de esofag. Ştefania este hrănită printr-un tub direct în burtică.

Ca să poată fi operată cu succes, pentru a putea creşte ca un copil normal, Ştefania are nevoie de o altă intervenţie chirurgicală, care nu poate fi făcută, din păcate, în România, ci la o clinică din Germania – Clinica de chirurgie infantilă din Karlsruhe. Le-am scris celor de acolo şi foarte rapid am primit răspunsul lor: vor să ne ajute, au mai operat 5 copii din România cu acelaşi diagnostic. Costul acestei operaţii şi al cheltuielilor de spitalizare este în jur de 25.000 – 30.000 de euro. În curând sperăm să o putem scoate pe Ştefania din spital şi atunci voi publica toate actele medicale, cât şi corespondenţa cu cei de la clinica din Germania.

Dragii mei, am scris aceste rânduri în speranţa că oameni cu suflet le vor citi şi ne vor ajuta. Din sufletul unei mame şi al unei bunici, vă cer ajutor să o putem opera pe Ştefania. Cu puţin de la fiecare puteţi ajuta un suflet să trăiască. Dacă aţi citit aceste rânduri, nu le treceţi cu vederea, daţi mesajul nostru mai departe. Din inimă vă rugăm să ne ajutaţi. Am deschis un cont în care orice om cu suflet mare şi credinţă în bunul Dumnezeu poate dona pentru Ştefania.

Cont RO12INGB0000999901600322 ING Bank Sucursala Giurgiului, titular cont Dumitraşcu Niculina

Vă mulţumim!